Despre noi

Premii – premiile Companiei de Teatru „Aradi Kamaraszínház”

Festivaluri

Compania de Teatru Aradi Kamaraszínház a fost înființată în septembrie 2007, și a reînviat teatrul maghiar din Arad, umplând un gol de aproape 60 de ani: compania de teatru maghiară profesionistă din Arad a fost desființată în 1948, iar timp de 59 de ani spectatorii au putut vedea doar spectacole invitate. Inițial, a servit ca un teatru gazdă, iar prima sa producție independentă, intitulată „Decalogul după Hess”, a văzut lumina zilei în 2008, și de atunci a câștigat numeroase premii și recunoașteri teatrului. De-a lungul anilor, Compania Aradi Kamaraszínház a devenit parte integrantă a teatrului maghiar, în 2010 câștigând statutul de Instituție Culturală de Interes Național din partea Guvernului Ungariei, și a participat periodic la festivaluri de renume din România, Ungaria și pe plan internațional. Activitatea companiei este susținută de Municipiul Arad și Guvernul Ungariei, prin Secretariatul de Stat pentru Politici Naționale și, respectiv prin Fondul Bethlen Gábor Alapkezelő Zrt.

Meritele teatrului nostru au fost recunoscute de personalităţi marcante ale vieţii culturale şi profesionale, numărul celor care cumpără abonamente mărindu-se de la un an la altul. Prin producţiile noastre am reuşit să devenim un element cheie în dezvoltarea gusturilor culturale ale publicului maghiar arădean, şi nu numai. Încă de la înființarea noastră și până în prezent, am realizat treizeci de spectacole proprii și am câștigat peste șaizeci de premii profesionale la festivaluri naționale și internaționale; timp de aproximativ cincisprezece ani, spectacolele noastre au fost urmărite de aproximativ 150.000 de spectatori. Pe lângă propriile spectacole, sistemul nostru de abonamente include, în principal, producții invitate.

Încă de la începuturi, Compania Aradi Kamaraszínház s-a străduit să aibă un repertoriu care să se potrivească cu mediul cultural în care își desfășoară activitatea. De aceea adesea prezintă drame contemporane și lucrează cu regizori atât maghiari, cât și români. În 2010 am fost onoraţi să organizăm cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Teatru Interetnic (IFESZT, 8-15 noiembrie 2010), la care au participat toate teatrele care joacă în limbile minorităţilor din România. Pe plan naţional acesta a fost cel mai important eveniment al anului în ceea ce priveşte activitatea teatrelor care joacă în limbile minorităţilor din ţară.

În anul 2013, Compania Aradi Kamaraszínház a câștigat pentru prima dată concursul de scurtmetraje lansat de Consiliului Media al Autorității Naționale pentru Mass-Media și Telecomunicații din Ungaria. De atunci, a realizat patru scurtmetraje. Filmele au fost realizate cu sprijinul Consiliului Media în cadrul Programului Mecenatura Media Maghiară.

Compania Aradi Kamaraszínház și-a atins unul dintre obiectivele importante, și anume, readucerea la viață a teatrului profesionist maghiar la Arad. Inițiativa se derulează fără întrerupere din septembrie 2007, în semn de recunoaștere a muncii noastre, Asociația Kölcsey din Arad a înmânat Premiul Kölcsey domnului Tapasztó Ernő, directorul Companiei Aradi Kamaraszínház la data de 22 ianuarie 2015, de Ziua Culturii Maghiare, motivând astfel:

„Pentru reînvierea actoriei profesioniste maghiare la Arad, pentru succesul său profesional în viața teatrală internă și internațională”.

Lui Harsányi Attila, membru al Companiei Aradi Kamaraszínház și al Teatrului Național din Miskolc, i s-a acordat Premiul Jászai Mari în 2018, în semn de recunoaștere a activităților sale remarcabile de actorie și teatru, fiind nominalizat și pentru Premiul Kaszás Attila în anul 2019.

Compania Aradi Kamaraszínház încearcă să diversifice cât mai mult repertoriul propriilor spectacole, să creeze producții care, pe lângă valorile teatrale universale, sunt semnificative atât în sensul spiritului arădean, cât și al celui maghiar.

Imaginea teatrului a fost determinată de întâlniri importante, care au culminat cu reprezentații teatrale semnificative: Harsányi Attila a fost de la bun început membru al companiei și o personalitate artistică esențială a teatrului. Împreună cu domnul Tapasztó Ernő, fondatorul și directorul acestuia, a organizat spectacole emblematice de-a lungul anilor, cum ar fi „Decalogul după Hess”, de Alina Nelega sau „Sex, drugs, gods & rock ‘n’ roll”, pentru a numi doar câteva monodrame. De asemenea, Éder Enikő a adus o contribuție semnificativă Companiei Aradi Kamaraszínház ca actriță și compozitoare, în anul 2011, obținând Premiul pentru cea mai bună actriță în spectacolul intitulat „Quartet”, de Heiner Müller, în timp ce spectacolul a fost apreciat cu Premiul Special al Juriului la Colocviul Național de Teatru. Nótáros Lajos lucrează în asociația noastră în calitate de consultant de artă și dramaturg, Fekete Réka este secretarul de artă și producție al teatrului, asistent regizor și dramaturg. Întâlnirea cu domnul Balog József, președintele Asociației MASZK din Szeged, directorul festivalului internațional THEALTER, a fost de o deosebită importanță în viața teatrului din Arad, acesta remarcând spectacolul intitulat „Quartet”, de Heiner Müller și „Familia Tot”, de Örkény István în calitate de regizor, vizionat de public la aniversarea a cinci ani a Companiei Aradi Kamaraszínház la Arad. Teatrul Jókai din Békéscsaba a fost partener al teatrului din Arad în mai multe spectacole, rezultatul unei lucrări comune este musicalul minimalist suprarealist intitulat „Tündéri”, având la bază piesa română contemporană Zelda was not from here, de Theo Herghelegiu, care a câștigat Premiul Special al Juriului la Festivalul Teatrelor Maghiare de la Kisvárda (Ungaria).

În 2019, la cel de-al 23-lea Festival Internațional Shakespeare de la Gdansk (Polonia), cel mai prestigios spectacol din Europa și la Festivalul Internațional Shakespeare de la Bitola (Macedonia de Nord), am prezentat spectacolul intitulat „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, de Tom Stoppard, în regia lui Tapasztó Ernő.